Premiul I – Lunca Niculai

Moto: “Humoreska”

LA BOMBA CU FOCOASE

Îmi amintesc și-acum de seara-n care
La Poclitaru-n ,,cooperativă”,
Venise să ,,presteze” folk o divă
Cu glasul gâjâit de fumătoare.

O însoțea un tip cu tatuaje
Brunet și știrb, pe post de amorez,
Ce-i transporta chitara ,,Ibanez”,
Având talente la cărat bagaje.

Iar tipa, cu un aer hippie, blondă,
A dat rapid de dușcă un coniac,
Apoi, decisă, a venit de hac
La două vodci sorbite-ncet, la sondă

Și-a încercat să cânte piese vechi,
Dar într-o disonanță-atât de crasă,
C-a trebuit ca cei prezenți la masă
Să-și bage șervețelele-n urechi.

Ca animal, era gagica șic,
Prin felul cum mișca din buci agale,
Cu niște gambe până-n amigdale
Și cu un decolteu pân-la buric!

Eu transpiram ca mocănița-n gară,
Cu ochii bulbucați precum brotacii,
Văzând cum tipa-și unduiește cracii,
Mai-mai să-i iasă țâțele afară!…

Iar ca să n-o lungesc de data asta,
Vă spun că-n timp ce contemplam pipiţa,
M-am înecat îngrozitor cu pizza,
Deci, cred că iar m-a blestemat nevasta!!

Epilog:
Dar ingerând și sosul iute foc
Distras erotic și admirativ,
Trei zile am simțit intempestiv
Vii usturimi într-un anume loc!

INSTANTANEU LA ,,BALUL GOSPODARILOR”

Un autor, se zice, cu talent,
Din tagma celor care au umor,
Acum un an sau doi a fost prezent
La ,,Balul Gospodarilor” – Humor.

Și-aici, în noaptea cu argint de lună,
Înfierbântat de vin și de pălincă,
În cântec de vioară și tilincă
A invitat, discret, la dans o jună.

Și să te ții, apoi, că timp de-o oră,
Pân-ce ajunse leoarcă de sudoare,
Înveșmântat în straie populare
Jucă bătută, sârbă, rock(!) și-o horă,

Că a stârnit tot colbul din ogradă
În nori compacți ce-ți înfundau gâtlejul
Când se-nvârtea prin curte ca vârtejul
Stârnit sub pașii lui ca de-o tornadă!

Atunci, cu colbu-n nas, un gospodar
Ce-i cunoscut de toți ca bun de glume,
S-a ridicat, rostind spre-ntreaga lume
Cu glasul răspicat și foarte clar:

,, Acesta-i Toderașcu din Vaslui,
Un umorist ce scrie cărți cu vrafu’;
Dar, ce păcat, că din talentul lui,
Acum, precum vedeți, se-alege prafu’!”

SONET DE NIMIC

Deși cu greu pot fi numit poet
Când muza e cu mine, astăzi, crudă,
Privind în ochi realitatea nudă,
Am isprăvit o strofă din sonet.

Așa că, procedând încet-încet,
Chiar dacă-mi vine a urla de ciudă,
Cât timp cerneala din condei e udă,
Termin și-a doua strofă-n mod concret.

Dar greul încă n-a trecut; El vine
Îndată ce voi trece la terține,
Dar iată este gata și terțina,

Încât, în cea de-a doua pot susține
C-acest sonet al meu, bătu-l-ar vina,
E-o mostră de… umor în Bucovina!


Premiul II – Bruma Petru

Schaltiniena (H)umorului de Bucovina
L-aţi pus pe H în paranteză
Şi, bravo! bine-aţi procedat.
Nu c-aş fi eu vreun învăţat
Cu doctorat în exegeză,

Dar ştiu destule. în sinteză:
Umor cu H, adevărat,
Făcut să cazi de pe dormeză

Doar Humuleşti de Neamţ a dat.
Cu-al vostru dormi buştean în pat
Alăturea de-o coafeză.

Schaltiniena maşinii de contravenţii în Târgul Humorului
Cântă cucul peste tot.
Zarvă mare-n Bucovina.
Zumzăie-n zig-zag albina
Ca o dubă de DIICOT

Care-i ia pe cei ce scot
Pocnitori din praf de China.
Inăuntru-i ia, nu-n bot!

Dar de umorişti, haina
Nu se-atinge, bat-o vina.

Cică-s expiraţi ca lot.

Schaltiniena podului fără balustradă
lui Eugen Sfichi
în Bucovina sunt minunăţii –
Obcine cu mioare de zăpadă,
Fetiţe dulci în baruri şi pe stradă,
De povestit o noapte la copii.

Iar la Humorul Moldovan de vii,
Opreşte-ţi pasul, ochii tăi să vadă
Pe lângă Turnul Sfintei Ctitorii

Şi Podul Vesel, fără balustradă,
Cu şanţ sub el, în care-ajung să cadă

Doar umoriştii treji, nu cei cheflii.


Premiul III – Slavu Petronela-Vali

Motto: Sui generis

Gândacul și opinca
Fabulă

Deunăzi, la Căminul Cultural
Înveșmântați în straie populare,
S-au strâns bucovinenii toți la bal,
Precum se face-n zi de sărbătoare.

Și-n timp ce-opincile loveau, cu sete,
Podeaua, de se zguduia clădirea,
Un gândăcel venit de pe perete,
Din prag, ciudos, își arunca privirea.

Văzând opincile săltând în horă,
Le-a spus că-s demodate și urâte.
Acesta s-au făcut că îl ignoră
Și-a trăncănit el câte și mai câte,

Doar până-n clipa-n care o opincă
De prag se-apropie încetișor,
Sătulă de atâta caterincă,
Și a strivit gândacul bârfitor.

Morala
De ții la demnitatea ta, contează,
Când dai de câte unul cu arțag,
Ce te jignește sau te defăimează,
Să nu te lași, să pui picioru-n prag!

Fabula măreției

În ”Țara Fagilor”, cum e numită
A noastră Bucovină, plai de dor,
Pe-o mândră obcină împădurită,
Un fag era elogiat, de zor.

O mierlă-i ciripea că e frumos
Că are rădăcina-nfiptă bine,
Iar cucul, că e drept și arătos,
Așa că nu se face de rușine.

Cum asculta el, entuziasmat,
Nici n-a văzut că vine un localnic.
Acesta prima cracă i-a tăiat,
Apoi, și altele, și trunchiul falnic.

Nu-ntâmplător a fost ales chiar el,
La fagii-ntortocheați nu s-a uitat,
Aceștia nu-l interesau defel,
Un trunchi frumos fiind de preferat.

Și-n lumea noastră e la fel, se știe,
Iar fapta are o morală, iaca:
Atunci când te remarci prin măreție,
Se vor găsi destui să-ți taie craca!

Chișița și ouăle
Fabulă

Aproape de-Nviere, pe-un plocat,
Stăteau la coadă ouăle, grămadă,
În casa unui humorean bogat,
Visând încondeiate să se vadă.

Dar cât pe ce să iasă cu scandal,
Căci ouăle nu mai aveau răbdare,
Iar biata chișiță din păr de cal
Îl decora frumos pe fiecare.

O chișiță zvârlită-ntr-un pahar,
Ce nu mai folosea chiar nimănui,
Și-avea un fir din coadă de măgar,
Deci, moștenea, genetic, firea lui,

S-a apucat și ea de-ncondeiat
(Zicând că dă o mână de-ajutor)
Vreo două ouă, dar ce a urmat…
Dezastru! A fost vai de coaja lor!

Morala o deduci imediat
Și îți provoacă-un zâmbet dulce-amar,
Căci, oare, cui nu i s-a întâmplat
Să fie-ncondeiat de un măgar?