Editia 27 – 2017

1. Neşansă
În încercarea de-a încondeia
Cu meșteșug, cu artă și idei,
Epigramistul ouă ar avea,
Dar duce lipsă-acută de condei.

2. Tradiții
Ca obicei transmis şi nouă,
De sărbători, vecina mea
A-ncondeiat un coş cu ouă
..Și pe primar la DNA.

3. Aventuri de Paşte
Confruntaţi cu mari ispite,
S-au întors în zori spăşiţi,
Şi cu ouăle-nroşite,
Şi cu ochii-nvineţiţi.

5. Moștenire culturală
Românii, talentați cum le e datul,
Transformă-n artă totul magistral,
Iar astăzi a ajuns încondeiatul
Tradiție… și sport național.

SFAT…
De vrei să-,,ncondeiezi”, tu ține seamă
De personaj, de funcție, de rang,
Fiindcă-n fiecare epigramă
Se poate-ascunde câte-un bumerang!

OUL CNSAS
Privind spre oul închistrit, constat
Că e mirific, însă, din păcate,
E totuși, mai puțin încondeiat
Decât am fost eu la Securitate!…

NO COMMENT
„Încondeind” știți voi pe cine,
Efectu-i nul, remarcă fermă:
Penița-i ascuțită bine,
Dar, la așa o epidermă…

LIBERTATEA DE EXPRESIE VERSUS OUĂLE ÎNCONDEIATE
Părerea mea o să-ți cam curme cheful,
Dar îți va da puterea să-nțelegi
Că de-ți ,,încondeiezi” prea tare șeful,
Nu vei scăpa cu…ouăle întregi!!

Blide încondeiate
Blidele moldoveneşti Au încondciată-o floare Şi motive pitoreşti…
Dar nimica de mâncare.

Hotărâre în Parlament
Unanim, parlamentarii,
Chit că pixuri au şi ei,
Şi-au făcut recent salarii…
Toate trase din condei.

Obicei bucovinean, de Paşti
La Mănăstire,-n strop de rouă,
Un priceput bucovinean, încondeiază multe ouă …
Şi pe primarul Moldovan.

Unui amic
Când zici că X mă tot bârfește
Și mă-ntristezi cu-această știre,
Un lucru ce mă încălzește
E… zâmbetu-ți de mulțumire.

Impactul minciunii
Minciuna când e defăimare,
Spun cei pățiți că ar avea,
Pe lângă scurtele-i picioare,
O mână lungă, dar și grea!…

Perfecționistul bârfei
De-i vine bârfa dintr-o parte
Și-i pare cam nereușită,
El n-o transmite mai departe,
Cât nu-i și îmbunătățită…

Performanță
Cât timp ești amplasat terestru,
Mai tânăr sau chiar alb la păr,
Când te bârfește un maestru,
Devine bârfa adevăr…

Plai de noi

E-aşa linişte şi pace… Zboară fluturi prin văzduh,
Pe pământ, la dobitoace, se pogoară sfântu` duh
Şi-n fundal c-o melodie – e-o reclamă, pe-un panou –
O blondină durdulie mai încondeiază-un ou…

Plai frumos de Bucovină, ai la sânul tău crescut
Un ţinut plin de lumină, cu prezentul netrecut,
Viitor măreţ în toate, cinste ţie că exişti
Să le dai la toţi bucate, să-i faci mari pe umorişti.

Claia lor peste grămadă, parcă-o văd ca pe un vad
De bulboană și de sfadă până-n cel mai mare grad,
Ce va pustii şeptelul de prin toate patru zări,
Ca şi cum s-ar da apelul unei noi colonizări.

Nu va mai rămâne-n urmă nici din pături vreun carou,
Păsările de-acu` scurmă să-şi ascundă câte-un ou,
Ori depun demersuri foarte pline de oftat mai greu
Ca să prindă-o mică parte dintr-un rând de la muzeu.

Vor veni în goana mare ori şontâc într-un toiag
Cei mai siguri şi în stare de-a fi sigur cu arţag,
Cunoscuţi în lumea-ntreagă, cei mai buni şi cei mai cei
Cunoscuţi cu multă vlagă, cunoscuţi doar între ei…

Or să se învârtă cucii, parcă-i văd, măreţi, la trup,
De s-or rupe toţi ulucii asupriţi de microgrup
Care, pentru-a pune gheara pe ouţe-n cuibuşor,
Hoinăreşte-n toată ţara ciripind la procuror.

Clănţănescu fără milă va sta-n dinţi, ca un rechin,
Iar dem(i)urgul căţărilă va fi fante-nfipt, în pin,
Barbă-Mag va fi. Şi fraţii, de-acum dincoace de Prut
Şi toţi ăilalţi, invitaţii, după-avere şi avut.

Vor seca şapte izvoare, vor umbla copacii goi,
Vor intra petele-n soare, colţul lunii-n muşuroi,
Iar minutele, ca-n piaţa de umor, gală cu gală,
Se vor scurge de pe faţa locului, universală…

După-aceea, ce-o să fie?! Va fi linişte şi pace,
Plaiul tot va fi să-nvie, iar natura s-o reface.

Şi pe-un munte, cu silinţă, ca-ntr-un infinit tablou,
O blondină în catrinţă va încondeia un ou…

Mi-ai povestit de ouăle muncite,
De chişiţă, efecte şi culoare,
În ochii-ţi mov şi-acuma îmi mai pare
Că văd un cer de vorbe potrivite.

Mi-ai arătat metode de filtrare
A cerii pe culoarele topite
Şi degetele noastre reunite
S-au prins în hora muncii creatoare.

A fost puţin, nimic n-a fost adică,
Că soneria-n tâmple ne-a lovit
Şi-un domn cu barbă, când i-ai zis: Stai, Gică!

N-a stat deloc şi-n locul potrivit
Mi-a dat cât a putut, că-i lege, cică
“Să nu-ţi faci niciodată ou vopsit!”

Cântec pentru (ajuns la) muzeu

Te-am citit în anunțul de seară-n ziar
Și-am simțit că mă chemi, făr` să-mi zici explicit,
C-ai nevoie de încă un mare sertar
Pentru ouăle mii, dintr-un şir nesfârșit.

O să vin la concurs cu talentul matur,
Ce s-a copt la foc mic în războaiele lungi
Și-o să-ți cânt tot ce știu despre lemn extradur,
Despre feder și nut, de vopsitul cu dungi.

Am să strig ca un ou din cuibar de ciment –
Cu ţignalul de corb, ție însuși predat,
Geamul tău rozaliu cu muşcate, urgent
Se va sparge-n petalele visului mat.

Vai… şi-atunci megieşii mai mult ca tembeli
Vor tocmi poteraşi, ce cu gândul viclean
Ţi-or opri-n antifon ai mei calzi decibeli
Şi ţi-or pune mârşavi, peste tot, termopan.

Pragul sonic să-l trec, voi urla ca un mut
Ce-a primit glasul doar pentru-o zi, trubadur
Disperat, cu ghitara luată-mprumut
De la Nelu din deal, cu pantofi de velur.

Voi zbiera din rărunchi, de cu seară, să sari,
Pe la uşi, la fereşti, cu-amândoi ochii scoși
Din orbitele mici. Parcă văd cum apari
Şi faci loc, spre-a intra nouă meşteri… ouari…

Din condei…

Te vreau întins în lanul plin de brumă,
Cuprins pe veci de patimile mele,
De nu pe-ntreg, măcar prin toate cele
Să-ți recompun o operă postumă.

Să te încondeiez pe bucățele,
Să ai voință cât un cal în spumă.
Doar să zâmbești ca de o bună glumă
Când te cuprind în mreje ca-n atele.

Și-apoi, de nu va fi să-ți fie bine
Și nu vei ști nici unde și ce vrei
Nici dacă pleci și nici ce te reține

Și nici sfârșeala asta, nu știi ce-i
Și totuși ai să fugi din rău de mine…
Am să te-ntorc legat doar din …condei.

De-aș mai fi tânar…

De-aș mai fi tânar n-aș rata nimica
Nici căprioara-n salt nici păsărica-
Pe-albastrul cer nu aș rata-o-n zbor.
De-aș mai fi tânăr, aș visa color,
Aș face scufundări în Costa Rica,
Și-n bărci m-aș da cu una la Săftica.

De-aș mai fi tânăr aș putea să scriu
Poeme lungi cât lemnul din sicriu,
Sau numai cât mă duce bibilica.
Aș repeta într-una tica-tica,
Și aș urla spre stele… Viu! sunt Viu!
Ce mama mea, de mare zurbagiu!

De-aș mai fi tânăr, care mi-ar fi vina
Că mi-e tot una Tanţa ori Didina?
Și temerar precum un ou de Paște,
M-aș tatua de nu m-aș recunoaște
Nici dacă m-ar ascunde Cătălina
Pe-un raft de-al ei din Vama-Bucovina.

Festivalul vine și la uşă-mi bate
Cică fără mine nu s-ar ține, neam!
Vreau doar o idee, ce să scriu, cu toate
Ca idei destule prin scufie am.

Ca un prim exemplu, într-o mare grabă
Le doresc din toate, fără bariere
Celor care sigur n-au avut vreo treabă,
Și-au găsit ca temă, fix… Încondeiere!

Scriu o primă strofă, bine-ar fi și două
Despre mai nimica, Doamne, mult iubit!
E trecut de Paşte, cum să scriu de ouă?
Când mâncate-s toate chiar de la vopsit!

Tâmpla îmi valseaza, ritmul mă doboară
Fost-a toată viața marea mea problemă…
Mă apucă somnul, e deja prea seară,
Am să scriu spre ziuă (poate chiar la temă).

Orologiul trece, nu mă ia în seamă
Nu trimit nimica, nu mai sunt în vână,
Festivalul asta e o-ntreagă dramă!
Plus, că de-aş trimite, iarăşi se… amână.

Sonetul celei care încondeiază

De când încondeiază, nu se știe,
Dar are un talent nemărginit,
Pe care, cică, l-a descoperit,
Cu ani în urmă, în copilărie.

Ea duce mai departe, cu mândrie,
Un meșteșug ce este moștenit,
Căci și părinții ei, cât au trăit,
Încondeiau, cu multă măiestrie.

Cu spor și cu pricepre lucrează
Și are munca ei un viu ecou.
Neobosită, e mereu pe fază…

Dar stați! Eu nu vorbeam de niciun ou!
Urma să spun că tipa-ncondeiază
… Vecinii și colegii de birou.

Condeiul și chișița (Fabulă)

Același loc de-odihnă,-ntr-o cutie,
Îl împărțeau și, astfel, au aflat
Că practică aceeași meserie:
Se-ocupă amândoi de-ncondeiat.

Ea, chișița, i-a spus ce mult îi place
Să-ncondeieze ouăle, frumos,
Și l-a-ntrebat și pe condei ce face,
Iar el a fost, un timp, misterios,

Dar, pân’ la urmă, s-a destăinuit,
Spunând că treaba lui secretă e,
Fiind un fel de-agent acoperit
Și-ncondeiază… se-nțelege ce.

I-a zis c-acesta e secretul lor,
Dar ea – femeie – cum să-și țină gura?
L-a divulgat, degrabă, tuturor
Și i-a făcut condeiului figura.

Morala:
În viață-i indicat să fii discret,
Căci, altfel, rău îți faci, cum n-ai idee,
Iar dacă ai, vreodată, un secret,
Ferește-te să-l afle o femeie!

Cu moda nu e de glumit, se știe,
Un stil dispare, altul reînvie.
Așa că, dacă vezi o arătare
Cu buze țuguiate, lungi picioare,
Cu păr zburlit și tatuată toată,
Să nu te sperii! Este doar o fată
Ce nu prea are minte în dovleac,
Gătită după stilul „cotcodac”.
Și, dacă tot am muză și condei,
Să-ncondeiez portretul dumneaei!

Când o privești ce coafură are,
Te-ntrebi de nu e fânul din cuibare,
Iar unghiile mari, cu ojă fină,
Ai zice că sunt gheare de găină.
Proeminențele ce-s tatuate
Ai crede că sunt ouă-ncondeiate.
De-aceea, când apare, n-ai idee
De este fată sau galinacee.

*
De va citi ce-am scris, de bună seamă,
Se va umfla în pene… mamă, mamă!