Editia 29 – 2019

Motto: Sus paharul!

1. Împărțire cu rest
Vecina de la deal de noi
Împarte dragostea la doi
Și-oricât ar face-o ea de bine,
Rămâne rest și pentru mine.

2. Armonie conjugală
În tinerețe dintr-un măr mușcam
Și amândoi din el ne săturam
Și-am împărțit la mere într-atât
Că sunt sătul și astăzi… până-n gât.

3. Chichițe avocățești
Am divorțat civilizat
Și la partaj ne-am împăcat;
Ceva cred, totuși, că nu-i bine,
Că soacra a rămas cu mine…

4. La succesiune
Să împlinească-al tatălui cuvânt,
Copiii-împart o palmă de pământ;
Discuțiile, totuși, nu-s prea calme,
Că-s unii care cer mai multe palme.

5. Vocație (nuanțe)
La Humor, porniți pe glume,
Umoriștii azi sosesc,
Unii se împart la lume,
Alții doar se risipesc.

În templul zeiței Themis
Se-mpart de-a valma în cetatea
Zeiței Themis celei calme:
Averi, pedepse, pumni, sudalme,
Ba, câteodată, și… dreptatea.

Bună vecinătate
Cu-al meu vecin împart hotarul,
Împart merindele, paharul
Și munca asta blestemată.
Muierea, nu. I-o dau pe toată!

Avarul
Plusând în viață ca nebunu`,
Averea zilnic și-o sporește,
În gând adună și-nmulțește
Și-mparte exclusiv… la unu.

Politicienii români
O clasă de esență pură
Ce se divide-n chip divin
În tagma celor care fură
Și-a ălora care-i susțin.

Apropo de condiție
Trăiesc o încurcată dramă,
Căci nici nu știu ce-i mai ușor:
Să bag Humoru-n epigramă
Sau epigrama în Humor?

Echilibru
Când de amante dor m-apucă,
Mă-mpart, zic eu, echilibrat,
Căci, de la una, plec plouat,
Iar cealălaltă mă usucă!

Împărțire fără zecimale
Cum îmi iubesc vecina, scos din fire,
Bărbatul ei cu ură m-a lovit:
Ne-am dat picioare, palme, în neștire,
Doar pumnii-n mod egal, i-am împărțit!

Încă…Don Juan
Încredințat, cum știe natul
Că încă are pește balta,
Cu soața mea împart doar patul,
Salariul îl împart cu alta!

Recunoștință
Soția mea, privind spre mâîne,
Exemplu-n viața asta scurtă,
A împărțit cu mine-o pâine,
Deși veneam acasă, turtă!

Deie Domnul!
S-ajung pe la Humor, de-ați cere
Să-mpart, cu voi, o bucurie,
Mă rog la cer să-mi dea putere,
Știind că voi îmi dați…tărie!

Epoca geniilor precoce
Trăiesc realitatea uimitoare C
ând un zgâmboi, o dulce copilită.
Dotaţi din faşă cu calculatoare –
Sunt Kant sau Iorga de la grădiniţă!
E-o veste trăsnet, îmbucurătoare,
Că geniu-apare tot mai tinerel,
Iar eu am o dovadă zdrobitoare
Chiar în ogradă – micul meu căţel
Din clipa-n care-a luat-o pe picioare
I-am aplicat programul de dresură
Complex, să-l fac vedetă între tiare,
Un as la treabă, joc sau aventură …
A memorat comenzi surprinzătoare:
Să meargă-n două labe sau pe-o rână.
Să latre-ti gând. doar la solicitare
Şi s-o maimuţărească pe stăpână
A prins abilităţi, figuri din sport
Or de la circ. cu performanţe rare.
Dar bagatela simplă, cu ..aport”
N-o reuşea, cât mă căzneam de tare!
Sprinta săgeată după jucărie.
O lua şi s-ascundea cu ea în cuşcă;
Nici gând să vrea să mi-o cedeze mie,
Iar de-1 forţam, m-avertiza că muşcă …
Adio, vis vibrant de-mbogăţire,
De lungi voiajuri prin străinătate;
Potaia respingea orice-mpârţire
De-averi, spectacol şi celebritate!
Mă ofticam, cuprins de desperare.
Zicând c-am dat de-o bestie căpoasă
Ce nu va fi în veci de veci-n stare
S-ajungă, cât de cât, trebuincioasă
Dar. consternat de-a mea vinovăţie.
Cer mii de scuze geniului blănos:
Când am ales câineasca jucărie –
Prosteşte-am scris pe ea cuvântul OS!
Motto: „Gura păcătosului”…

Doar apă-mparţi cu toţi…
La stirpea băutorilor de vin,
Faimoasă-n lume din antichitate
Prin spirit, har, nobleţe, calitate,
Cu deferentă, astăzi mă închin!
Cuprind planeta în totalitate,
Având în Bacchus protector divin…
De-i musulman, budist, ateu, creştin.
Din vin iau şarm şi virtuozitate
La tot ce-n mii de pagini s-a descris
Şi-atâţia condeieri prin vremi au scris,
O scurtă completare vreau să fac …
Un vechi proverb arată drumul drept:
„Mai bine spargi cărbuni c-un înţelept
Decât să-mparţi Cotnar c-un prostănac”!
Motto: „Gura păcătosului”…

Sonetul vremii ce-a trecut
Aş vrea să relatez un fapt divers,
Trăit chiar ieri, în sânul lunii mai,
Pe drumul către piaţă, c-un tramvai
Şi-adânc gravat în suflet, de neşters!
Cum am urcat, am zis că sunt în Rai:
O mândră-şi expunea prin univers
Picioarele – perfecte ca un vers
Din Dante sau ca parcul din Versailles!
O-ncing cu vechi ocheade de-amorez
Şi, Har Fecioarei, zâna mi-a zâmbit,
Făcând ca tandre intrigi să visez …
Ea, sprintenă-n picioare a zvâcnit,
Cedându-mi locul …însă ripostez:
De te strângeai niţel, l-am fi-mpărţit!
Motto: „Gura păcătosului”…

1.Bucăţi dintr-o iubire nesfârşită
Iubito, azi am depăşit zenitul
Amorului ce mi-a-nţepat retina,
Nu insista să faci pe cabotina,
Că psihicul mi-e tare ca granitul…

Vreau să respecţi o vreme carantina,
Să nu mă suni, să nu începi bocitul,
Să încetezi şi cu reîncălzitul
Sarmalelor. Voi frecventa cantina…

Îti recomand să strângi cât poţi profitul
Deplinei libertăţi, iar eroina
Din tine de-o să aibă şi sublima
Dorinţa de-a-mpărţi şi infinitul
Să-mi spui: te satisface ghilotina
Sau să mă duc să îmi ascut cuţitul…

2.Cât decât…
Din anii scurşi ca dintr-o ţeavă spartă
Au mai rămas doar urmele pe ziduri,
Oglinda când zâmbeşte are riduri
Şi noutăţi găseşti la Marea Moartă.

În conştiinţe sunt atâtea viduri
Şi tot mai multi zevzeci se ţin de toartă,
„Acasă” e un punct pierdut pe hartă
Iar ciocârlia cântă numai lieduri.

A devenit aşa banal protestul,
O ceaţă s-a lăsat în piaţa goală,
Şi-n timp ce s-a spoit din nou arestul,
Deşi împart bugetul ca la şcoală,
Mai marilor, atenţi la socoteală,
Întotdeauna le rămâne… restul!

3.Viaţa la ruletă
Când bunul simţ azi nu-i ce-a fost odată,
Iar ideal e să întreci măsura,
Ca iedera se-nalţă impostura
Şi-obrăznicia poartă chiar cravată.

Cu masca pe figură e natura,
Speranţa pare-o navă eşuată
Şi-n nesfârşita mare-nvolburată
Rămân pe val doar cei ce dau cu gura.

Mişcaţi de sfori, cu-o morgă teatrală
Valeţii prinşi de febra-nchipuirii,
Înghesuiţi la masa fericirii,
Ca într-un joc, plusează cu-ndrăzneală,
Deşi sunt slabi la tabla înmulţirii
Şi tari doar când e vorba de-mpărţeală!

ETERNA ÎMPĂRŢIRE
Întîi, avut-a Domnul o idee:
„Sã-l împărţim pe om: bãrbat – femeie,
Şi, între ei, iubirea sã-nfloresacã
Determinându-i sã se reuneasca!”

Iar anii au trecut şi, zi de zi,
Ne-am împărţit în inerenţi copii,
Apoi în triburi, naţiuni, în culte
Religioase. Prin milenii multe
Ne-am împãrţit cu urã şi ardoare
În cea mai unitară dezbinare.

Mai nou, atinşi de molime stupide
Făcurăm împãrţirea în partide
Prin care-mpart fotolii şi putere
Acei ce ştiu sã-mpartã mici
şi bere.

Dar se unesc, urzind o viaţã nouã,
În parlamentul împãrţit în douã
Cãmãri, ce-l fac a fi bicameral
Şi, plini de interes naţional,
Aleşii, mari baroni, boieri, oieri,
Îşi tot împart sudalme şi averi.

Şi, chiar de-i dezbinarea absolutã,
Când au în faţã munţii de valutã,
Ei ştiu sã demonstreze cu mult har
Cã furtul este unul unitar.

Deci, iatã cã de când e omenirea,
Un singur gând cãlãuzeşte firea:
Sã ne-mpãrţim, spre-a-nfãptui unirea!

ANTILOMONOSOV
Pe vremuri, într-o şcoală comunistă,
Când se-mpărţeau doctrinele la normă,
Ni s-a predat idea realistă
Că, în natură, pierderi nu existã
Ci, pur şi simplu, totul se trasformă
Şi se împarte-n zeci de minerale,
Precum vrea muşchiul lumii materiale.

Dar peste ani, când mult iubita-mi soacră,
Pleca din lume-n consacrata formă,
Cea de sicriu, când popa s-o petreacă,
Ne-a zis: „ea e pierdută, pururi pleacă!”
Şi nicidecum n-a zis că se transformă!

Eu l-am rugat pe popă cu ardoare
S-o bage şi pe ea la transformare,
Dar m-a aghesmuit cu strãşnicie
Cã îl instig sã facã alchimie.

De-aceea, azi emit cu umilinţã
O teorie mai puţin conformã:
Chiar cei mai vajnici oameni de ştiinţã
Nu pot impune soacrelor o normã.

Când soacra pune legea mai prejos,
Tot universul e neputincios.

DE DRAGOSTE
Eu te iubesc aşa, fãrã motiv,
Dar mã intrigã actul creativ
Prin care Domnul te-a clãdit cu har
Elaborând un singur exemplar.

Cum nu se pun cinci tone de ardei
Într-o sacoşã micã, de trei lei,
Atâta frumuseţe nu poţi pune
Cu carul, într-o singură minune.

De-aş fi om de ştiinţă, te-aş clona,
Apoi la musulmani m-aş transfera
Ca să-mi deschid haremul cel mai mare
Cu tine-n zeci de mii de exemplare.

Şi de-ar veni un padişah bogat
Să îmi ofere-ntregul său regat
Plus alte douăzeci de ţări vecine
Ca să îi vând un exemplar din tine,

Presupunând că între zeci de mii
Vreuna prea zăludă s-ar ivi,
Mai cotrofelniţă şi rea de muscã
De-ar trebui s-o-nchid mereu în cuşcă,

E de-nţeles impulsul momentan
De-a o livra acelui Soliman,
Dar chit că de sub unghii mi-aş mânca
Şi nici rateu-acela nu l-aş da!